Acasa » Fotbal Extern » International » Decizia luată de Federația Italiană de Fotbal după ratarea calfiicării la Mondialul din Rusia

Decizia luată de Federația Italiană de Fotbal după ratarea calfiicării la Mondialul din Rusia

Oficialii Federației italiene de fotbal se vor întâlni, miercuri, la Roma, pentru a discuta viitorul antrenorului Gian Piero Ventura, primul selecționer al Italiei ce ratează prezența la un turneu final al Cupei Mondiale după 60 de ani.
Decizia luată de Federația Italiană de Fotbal după ratarea calfiicării la Mondialul din Rusia

Oficialii Federației italiene de fotbal se vor întâlni, miercuri, la Roma, pentru a discuta viitorul antrenorului Gian Piero Ventura, primul selecționer al Italiei ce ratează prezența la un turneu final al Cupei Mondiale după 60 de ani.

Președintele Carlo Tavecchio a declarat că o „soluție comună” este necesară după ce, pentru prima dată din 1958 până în prezent, Italia a ratat calificarea la un turneu final al Cupei Mondiale, fiind eliminată de naționala Suediei cu 1-0 la general.

„Suntem teribil de supărați și dezamăgiți de eșecul din această campanie de calificare. Este un eșec sportiv care are nevoie de o soluție comună. Din acest motiv am convocat de urgență o adunare pentru miercuri. Trebuie să facem o analiză aprofundată și să decidem ce vom face în viitor”, a declarat Tavecchio

Ventura, al cărui contract a fost prelungit în luna august până la finalul Euro 2020, a refuzat să demisioneze după eliminarea în fața Suediei.

În vârstă de 69 de ani, cel mai bătrân selecționer din istoria Italiei, a fost descris de Tavecchio ca „maestru al fotbalului” când l-a înlocuit pe Antonio Conte după Euro 2016 și a primit inițial un contract de doi ani.

Ventura nu a câștigat niciodată un titlu major și nu a antrenat niciunul dintre marile cluburi ale Italiei precum AC Milan, Inter Milano sau Juventus și și-a petrecut o mare parte din carieră în diviziile inferioare.

Cu toate acestea, el s-a bucurat de o carieră lungă și constantă în Italia și are o reputație bună tocmai pentru că preferă să crească fotbaliști tineri, iar cea mai importantă performanța din cariera de tehnician a fost parcursul cu Torino: din Serie B până în jumătatea superioară a primei ligi italiene.

Italia a terminat pe locul doi în clasamentul grupei de calificare la Cupa Mondială din Rusia, în spatele Spaniei. În 17 meciuri pe banca Italiei, Ventura a câștigat 10 partide, a pierdut 3, iar alte 4 meciuri s-au încheiat la egalitate.